Sari la conținut

REGULAMENT OFICIAL – COMPETIȚIA MARELE JOC ATLETIC

Organizatorul


Competiția este organizată de AGRA INVENTION TECHNOLOGY, cu sediul în Bacău, Calea Moldovei, nr. 2b, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului din Bacău sub nr. J2023000572049, cod fiscal 47926645.


Organizatorul este responsabil de desfășurarea competiției în condiții de siguranță, de respectarea regulamentului și de asigurarea unui cadru corect pentru toți participanții.



Date de contact organizator:

  • Adresă: Bacău, Calea Moldovei, nr. 2b
  • Telefon: +40726555895

Partea A – Conținutul, scopul și variante


1.1 Conținutul competiției


Regulile competiției sunt elaborate și administrate de compania AGRA INVENTION TECHNOLOGY și se aplică tuturor evenimentelor organizate de aceasta. Respectarea acestor reguli este obligatorie pentru toți participanții înscriși în competițiile organizate de AGRA INVENTION TECHNOLOGY.

Competiția prin labirint este un eveniment sportiv și recreativ în care participanții trebuie să găsească ieșirea dintr-un traseu prestabilit. Concurența se desfășoară cronometrat, iar clasamentul se stabilește în funcție de timpul realizat și de respectarea regulilor.

Pe parcursul traseului, participanții vor trebui să identifice într-o ordine prestabilită unul sau mai multe puncte de control amplasate în diferite puncte ale labirintului. Pentru validarea participării, este necesară identificarea, în ordinea corectă, a tuturor punctelor de control și trecerea liniei de sosire în timpul regulamentar.


1.2 Scopul


Aceste reguli stabilesc modul de desfășurare a competiției și urmăresc:

  • să garanteze că toate evenimentele organizate se desfășoară corect, consecvent și în spirit sportiv;
  • să ofere instrucțiuni clare, care contribuie la standardizarea competiției la nivel internațional;
  • să protejeze sănătatea, siguranța și confortul concurenților, în măsura în care acest obiectiv poate fi realizat în mod rezonabil în cadrul curselor cu provocări.


1.3 Variante și adăugiri


1.3.1 Compania AGRA INVENTION TECHNOLOGY își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament și de a introduce reguli suplimentare, având libertate deplină de decizie în acest sens, fără însă a afecta regulile de bază în timpul desfășurării etapelor anuale. Modificarea prezentului regulament va fi afișată pe site-ul competiției.


1.3.2 Versiunea în limba română a prezentului regulament constituie documentul oficial și are prioritate în cazul oricărei neconcordanțe cu traducerile în alte limbi.


Partea B – Definirea termenilor importanți


2.1 Definiții


2.1.1 Organizatorul principal – persoana desemnată de AGRA INVENTION TECHNOLOGY care deține autoritatea supremă în luarea deciziilor privind regulile, interpretarea și implementarea acestora în toate aspectele competiției.

2.1.2 Directorul competiției – persoana desemnată de AGRA INVENTION TECHNOLOGY responsabilă de organizarea generală, coordonarea logistică și implementarea evenimentului.

2.1.3 Organizator – orice reprezentant al AGRA INVENTION TECHNOLOGY desemnat să  coordoneze și să desfășoare competițiile. Această categorie include angajați, arbitri și voluntari implicați în eveniment.

2.1.4 Observator – organizator desemnat de AGRA INVENTION TECHNOLOGY pentru a supraveghea respectarea regulilor, verificând comportamentul concurenților atât pe traseu, cât și prin înregistrările video. Observatorul este subordonat Organizatorului principal.

2.1.5 Valuri de start – grupuri de concurenți repartizați pe categorii și diferențiați prin ore distincte de start, ce fac parte din același județ. Concurenții din diferite județe nu pot face parte din același val.

2.1.6 Obstacole obligatorii – provocări incluse în traseul de labirint, pe care fiecare concurent este obligat să le depășească pentru a putea continua competiția.

2.1.7 Cronometrare și rezultate – procedura oficială prin care se stabilește timpul final al fiecărui concurent și clasamentul general din cadrul categoriei de concurs.

2.1.8 Tabloul de penalizări – grila în care sunt specificate abaterile nepermise în timpul jocului și sancțiunile aplicate prin adăugarea la timpul înregistrat de cronometru a timpilor aferenți fiecărei abateri comisă.


Partea C – Regulile concursului


3.1 Standarde ale competiției

  • Toți concurenții trebuie să respecte cu strictețe prezentul regulament și să participe cu spirit competitiv, într-o manieră corectă și entuziastă.
  • Organizatorul principal are responsabilitatea supremă privind aplicarea și respectarea acestor reguli pe durata întregii competiții.
  • Concurenții care nu se prezintă la ora stabilită pentru start vor fi descalificați.
  • Competiția se desfășoară conform prezentului regulament, asigurând egalitate de șanse pentru toți participanții.


3.2 Reguli generale

3.2.1 În timpul participării la evenimentele MJA, toți concurenții sunt obligați să:

  • respecte și să acționeze în conformitate cu prezentul regulament;
  • manifeste respect și curtoazie față de ceilalți concurenți, angajații și voluntarii AGRA INVENTION TECHNOLOGY, arbitri, spectatori și public;
  • evite orice comportament ofensator, amenințător sau vulgar;
  • raporteze imediat organizatorului principal orice încălcare a regulilor, inclusiv propria abatere,sau, în caz contrar, să se retragă benevol din competiție.

3.2.2 Încălcarea regulilor generale poate atrage sancțiuni proporționale cu gravitatea abaterii, stabilite la aprecierea organizatorului principal, conform tabloului de penalizări.


3.3 Conduită și comportament în labirint

3.3.1 În timpul competiției, participanții sunt obligați să:

  • parcurgă integral traseul de labirint, fiecare concurent fiind responsabil de urmărirea corectă a direcției și punctelor de control;
  • evite orice acțiune care poate împiedica intenționat înaintarea altui concurent; sunt strict interzise împingerea, blocarea, lovirea sau orice altă formă de obstrucționare;
  • nu primească și să nu utilizeze asistență fizică din partea altor persoane din afara concursului, cu excepția organizatorilor, inclusiv în ceea ce privește alimente, băuturi (exceptând stațiile oficiale de hidratare), echipamente sau sprijin fizic; orice excepție poate fi acordată doar de către AGRA INVENTION TECHNOLOGY, în cazuri justificate de urgență.


3.3.2 Comportament și conduită în labirint:

  • Este interzisă escaladarea zidurilor sau gardurilor labirintului ori încercarea de pătrundere prin pereții labirintului.
  • Este interzisă deteriorarea elementelor de decor sau a obstacolelor.
  • Sunt interzise manifestările zgomotoase excesive, țipetele și comportamentele agresive.
  • Este interzisă obstrucționarea intenționată a altor participanți.

Sancțiune: Orice comportament agresiv, fizic sau verbal, atrage descalificarea imediată a participantului.


3.4 Echipament și obiecte interzise


3.4.1 Echipament oficial

Fiecare participant va primi din partea organizatorului un set de echipament obligatoriu, care trebuie

purtat și utilizat pe durata competiției:

  • Tricou oficial MJA – obligatoriu de purtat pe toată durata concursului;
  • Număr de concurs – pe care este atașat cipul RFID ce înregistrează timpul oficial de concurs;
  • Șapcă – recomandată pentru protecția participanților;
  • Fanion alb – utilizat pentru semnalarea renunțării sau a cererii de ajutor;
  • Flacoane de apă oficiale – distribuite de organizator;
  • Rucsac.


3.4.2 Echipament neautorizat

Niciun concurent nu are voie să utilizeze echipament neautorizat, care ar putea oferi un avantaj neloial sau ar putea pune în pericol alți participanți.

Este strict interzisă utilizarea sau purtarea următoarelor:

  • Gips, orteze sau dispozitive care modifică performanța fizică;
  • Încălțăminte cu crampoane, ținte metalice sau monturi exterioare;
  • Căști, stații de emisie-recepție, echipamente audio personale (inclusiv MP3 playere), telefoane mobile, ceasuri smart, aparate foto, dispozitive de orientare (GPS, busole, drone, alte aparate similare) sau orice alte dispozitive electronice;
  • Vopsele, markere, spray-uri sau alte substanțe care pot deteriora, murdări sau marca pereții și elementele labirintului;
  • Orice articol pe care organizatorul principal îl consideră periculos sau oferă un avantaj incorect.

Încălcarea acestei reguli duce la descalificarea imediată, cu excepția cazurilor specificate altfel în regulament.


3.4.3 Reguli privind obiectele personale și deșeurile
  • Este interzis ca participanții să lase echipamente sau obiecte personale pe traseul labirintului, indiferent de poziția lor.
  • Aruncarea gunoiului în labirint este strict interzisă. Toate ambalajele vor fi păstrate în rucsacul de concurs, pentru a fi aruncat ulterior la coșurile de gunoi amplasate în zona destinată spectatorilor.
  • Încălcarea acestei reguli atrage descalificarea.

3.4.4 Reguli privind păstrarea echipamentului
  • Orice echipament pe care concurentul îl primește înainte de începerea concursului trebuie păstrat până la final.
  • Aruncarea sau abandonarea echipamentului, chiar și temporară, nu este permisă.
  • Încălcarea acestei reguli atrage penalizări conform tabloului.


3.5 Curse și start în valuri


3.5.1 Reguli privind startul
  • Toți concurenții trebuie să ia startul în valul sau grupul desemnat de organizatori.
  • Concurentul care întârzie la startul valului la care a fost alocat, poate participa împreună cu valurile ulterioare ale județului din care face parte. În situația în care concurentul se prezintă la start după plecarea ultimului val al județului din care face parte, acesta nu va mai putea participa la joc, fiind descalificat.

3.5.2 Numerele de concurs
  • Numerele de concurs sunt furnizate de organizatori și fac parte din kitul oficial de participare, care se ridică doar după completarea și semnarea declarației pe propria răspundere.
  • Concurenții sunt obligați să poarte numărul de concurs, primit la ridicarea pachetului de start, vizibil în partea din față (piept/abdomen), pe toată durata cursei.
  • Este interzisă interschimbarea numerelor sau transmiterea lor către alte persoane – această abatere atrage descalificarea imediată a ambilor concurenți.
  • Numerele de concurs trebuie păstrate și purtate până la finalizarea evenimentului.

Nerespectarea acestei regului atrage sancțiuni conform tabloului de penalizări.


3.5.3 Cronometrare și stabilirea rezultatelor
  • Cronometrarea oficială se realizează prin cipuri RFID (Radio Frequency Identification).
  • Cipul va fi atașat pe numărul de concurs, iar cronometrul pornește individual, pentru fiecare concurent în parte, la trecerea acestuia prin poarta de start și se oprește la trecerea acestuia prin poarta de sosire. Fiecare concurent este responsabil să își fixeze numărul de concurs corect pe tricou și să îl poarte pe întreaga durată a competiției.
  • Timpul final de concurs se va stabili prin adăugarea timpilor din tabloul de penalizări la timpul înregistrat de cronometrul oficial. În situația în care concurentului nu i-a fost aplicată nicio penalizare, timpul final de concurs este timpul înregistrat de cronometrul oficial.
  • În cazul pierderii cipului, concurentul are obligația de a anunța imediat personalul responsabil. Pierderea cipului atrage descalificarea concurentului.


3.6 Penalizări și tipuri de sancțiuni


3.6.1 Avertisment
  • Sancțiunea minimă aplicată pentru abateri minore (ex: întârziere redusă la start, comportament nesportiv minor).
  • Două avertismente în aceeași competiție atrag o penalizare de timp, iar trei avertismente atrag descalificarea.

3.6.2 Penalizare de timp
  • Se aplică pentru abateri medii, care nu justifică descalificarea, dar afectează corectitudinea competiției.
  • Penalizările de timp sunt indicate în tabloul de penalizări ce face parte integrantă din prezentul regulament. Penalizările de timp se adaugă la timpul înregistrat de cronometrul oficial, rezultând astfel timpul oficial de concurs.

3.6.3 Descalificare
  • Se aplică pentru abateri grave, care compromit integritatea competiției. Acestea sunt înscrise în tabloul de penalizări.
  • Exemple: trișare intenționată, comportament agresiv (fizic sau verbal), deteriorarea labirintului, utilizarea echipamentului interzis.
  • Descalificarea implică eliminarea imediată din competiția curentă și pierderea oricăror premii sau clasări.

3.6.4 Suspendare
  • Se aplică pentru încălcări foarte grave sau repetate.
  • Suspendarea interzice participarea la toate evenimentele AGRA INVENTION TECHNOLOGY pentru o perioadă determinată.
  • Reintrarea este posibilă doar prin cerere scrisă și aprobare oficială a organizatorului.

3.6.5 Fapte care duc la suspendare

Pe lângă sancțiunile prevăzute anterior, AGRA INVENTION TECHNOLOGY poate decide

suspendarea participării unui concurent pentru o perioadă determinată, în următoarele cazuri:

  • Încălcarea clară, intenționată și repetată a regulilor competiției;
  • Comportament abuziv, nesportiv sau lipsit de respect;
  • Violență fizică împotriva unui observator, concurent, voluntar, spectator sau altă persoană;
  • Acte frauduloase (ex: falsificarea identității, a vârstei, a documentelor sau furnizarea de informații false oficialilor);
  • Nedeclararea retragerii din competiție către organizatori;
  • Refuzul de a respecta deciziile finale ale organizatorului principal;
  • Orice act care aduce atingere imaginii sau credibilității competiției ori a evenimentelor AGRA INVENTION TECHNOLOGY.

3.6.6 Durata suspendării

Orice persoană suspendată de către AGRA INVENTION TECHNOLOGY nu poate participa la niciun eveniment organizat de companie pe întreaga perioadă de suspendare.

Descalificarea este valabilă pentru toate competițiile MJA până la expirarea perioadei de suspendare sau până la primirea unei notificări scrise de reacceptare.


3.6.7 Reintrarea în competiție

Orice persoană suspendată care dorește să revină în competiții trebuie să transmită o cerere scrisă către AGRA INVENTION TECHNOLOGY. Reintrarea este posibilă numai după aprobarea oficială a organizatorului, emisă prin notificare scrisă.


Tablou de penalizări


3.7 Reguli speciale privind terți și verificarea post-competiție


3.7.1 Agenți și însoțitori ai concurenților
  • Conduita antrenorilor, managerilor, prietenilor sau membrilor de familie este asociată direct concurentului.
  • Orice abatere a acestora poate atrage sancțiuni aplicate participantului pe care îl susțin.

3.7.2 Spectatori
  • Accesul spectatorilor în proximitatea labirintului poate fi restricționat de directorul de competiție.
  • Spectatorii nu au voie să ofere avantaje neloiale concurenților. Încălcarea acestei reguli atrage sancțiuni conform tabloului de penalizări.
  • În categoria spectatorilor sunt incluși și participanții care au terminat deja cursa.

3.7.3 Interdicția însoțirii
  • Concurenții nu pot fi însoțiți de nicio persoană în timpul cursei, excepție făcând ceilalți concurenți aflați în timpul jocului.
  • „Însoțire” înseamnă: alergarea alături de concurent, oferirea de instrucțiuni, îndrumări sau sprijin pentru menținerea ritmului.
  • Orice caz de însoțire atrage sancțiuni conform tabloului de penalizări.

3.7.4 Investigarea după competiție
  • Încălcarea de către concurenți a regulamentului jocului poate fi stabilită prin intermediul observatorilor din labirint sau prin intermediul vizionării materialului video al organizatorului.
  • Organizatorii nu sunt obligați să analizeze materialele realizate de persoane externe (concurenți, spectatori etc.).


3.8 Contestarea rezultatelor


3.8.1 Termenul de depunere
  • Fiecare concurent este responsabil să verifice sancțiunile ce i-au fost aplicate.
  • Perioada de depunere a contestațiilor pentru sancțiuni, cronometrare, rezultate, descalificări sau alte măsuri începe imediat după ce concurentul trece linia de sosire.
  • Aceasta se încheie la 15 minute după afișarea tabelului cu rezultatele oficiale.
3.8.2 Procedura de depunere a contestațiilor
  • Orice contestație referitoare la sancțiuni sau la alte aspecte care afectează rezultatul cursei trebuie adresată în scris observatorului șef în perioada de contestație.
  • În circumstanțe excepționale, organizatorul principal își rezervă dreptul de a extinde termenul de depunere a contestațiilor.


Partea D – Organizare și participare

4.1 Declarația pe proprie răspundere

  • Toți concurenții sunt obligați să completeze și să semneze o declarație pe propria răspundere prin care confirmă că sunt apți din punct de vedere medical pentru a participa la competiție.
  • Este recomandat efectuarea unui examen medical înainte de înscriere și participare.
  • Este strict interzisă participarea persoanelor care:
    • se află sub influența alcoolului, drogurilor sau a altor substanțe interzise;
    • au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare;
    • dețin substanțe iritant-lacrimogene, paralizante sau dispozitive electrice de șoc;
    • introduc orice obiect care ar putea fi folosit pentru acte violente sau care ar putea perturba desfășurarea normală a evenimentului.


Persoanele care încalcă aceste prevederi vor fi îndepărtate imediat din zona evenimentului de către

organizatori, cu sprijinul organelor de ordine publică atunci când situația o impune.


DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE


4.2 Responsabilitățile organizatorului

Organizatorul are obligația să asigure condițiile optime pentru desfășurarea competiției, prin:

  • furnizarea pachetului de start pentru fiecare concurent;
  • amenajarea și marcarea corespunzătoare a labirintului de concurs;
  • organizarea punctelor de rehidratare și de verificare pe traseu;
  • oferirea de premii, diplome și medalii pentru ocupanții podiumului;
  • plasarea și supravegherea punctelor de control și respectarea ordinii de sosire a concurenților la acestea;
  • realizarea cronometrajului oficial la sosire;
  • asigurarea securității și a suportului medical;
  • desfășurarea ședinței tehnice înainte de concurs;


Situații speciale:

  • În caz de condiții meteo nefavorabile, situații de urgență sau restricții impuse de autorități, organizatorul poate decide oprirea, amânarea sau anularea competiției.
  • În caz de forță majoră, dacă aceste condiții apar în timpul desfășurării cursei, organizatorul are dreptul de a opri competiția, urmând a se decinde, în funcție de situație, reluarea ei sau reprogramarea la o dată ulterioară.
  • Organizatorul își rezervă dreptul de a opri și de a retrage din concurs un participant în situații excepționale (accidentare gravă, depășirea timpului limită sau alte situații în care siguranța și buna desfășurare a evenimentului sunt afectate).


4.3 Responsabilitățile participantului

  • Participare pe propria răspundere – Toți concurenții participă la competiție asumându-și responsabilitatea pentru propria siguranță. Prin înscriere, aceștia renunță la orice drept de a solicita despăgubiri în caz de accident sau pagube materiale (inclusiv deteriorarea echipamentului).
  • Respectarea regulamentului și a instrucțiunilor – Concurenții trebuie să citească și să cunoască prezentul regulament, să participe la ședința tehnică și să respecte informațiile comunicate de organizatori, inclusiv cele anunțate verbal.
  • Raportarea incidentelor – În cazul constatării unui accident, concurenții au obligația de a anunța incidentul la cel mai apropiat punct de control sau prin ridicarea fanionului.
  • Protecția mediului – Concurenții sunt obligați să respecte regulile de protecție a mediului și să nu distrugă marcajele traseului.
  • Echipament personal – Concurenții participă folosind propriul echipament, adaptat condițiilor meteorologice de la ora desfășurării competiției, inclusiv încălțăminte sport adecvată.

Notă: Organizatorii și sponsorii evenimentului nu sunt responsabili în caz de prejudiciu sau accident (pagube materiale, coliziuni cu alți participanți, spectatori sau voluntari, condiții meteo nefavorabile sau accidente cauzate de natură). Răspunderea revine fiecărui participant.


Partea E – Dispoziții tehnice și finale


5.1 Control la intrare și securitate

  • Toți participanții își exprimă acordul pentru efectuarea unui control de securitate, inclusiv prin dispozitive electronice, înainte de accesul în zona de concurs.
  • Accesul este interzis cu următoarele obiecte: o arme de orice fel;
    • obiecte tăioase sau contondente;
    • surse de foc, substanțe inflamabile sau explozive;
    • dispozitive de orientare (GPS, busole, drone, alte aparate similare);
    • orice obiect sau substanță pe care organizatorul o consideră periculoasă pentru siguranța participanților ori pentru buna desfășurare a evenimentului.


5.2 Dispoziții finale


5.2.1 Drepturi de utilizare a materialelor media

Organizatorul își rezervă dreptul de a utiliza, în nume propriu sau prin cesiune către partenerii concursului, orice material fotografic, video sau audio realizat cu participanții în timpul desfășurării competiției (inclusiv la linia de start, pe traseu, la sosire și la festivitatea de premiere).

Persoanele sau entitățile care doresc să utilizeze aceste materiale trebuie să solicite acordul organizatorului la adresa contact@agraromania.ro și să menționeze evenimentul de la care provin.


5.2.2 Modificarea regulamentului

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament în orice moment, ori de câte ori este necesar, fără o notificare prealabilă. Toate modificările vor fi publicate pe pagina oficială a competiției „Marele Joc Atletic”, unde vor fi afișate informații actualizate despre premii, regulament și alte detalii utile.


5.2.3 Protecția datelor personale

Datele personale furnizate în formularul de înscriere nu vor fi înstrăinate și nu vor fi utilizate în alte scopuri decât cele necesare pentru:

  • verificarea corectitudinii înscrierilor,
  • comunicarea informațiilor oficiale către concurenți,
  • buna desfășurare a competiției.

Datele cu caracter personal vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile Reg. UE 679/2016.


Partea F – Clauze finale

Taxa de participare nu este rambursabilă. Totuși, pentru a evita pierderea sumei achitate, organizatorii oferă posibilitatea transferului înscrierii către o altă persoană, în condițiile stabilite de regulament.

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării pe pagina oficială a competiției și este obligatoriu pentru toți participanții, organizatorii și voluntarii implicați.

Înscrierea și participarea la competiție presupun acceptarea integrală și necondiționată a acestui regulament. Prin înscrierea la competiție, fiecare participant confirmă că a citit, a înțeles și își asumă respectarea prezentului regulament.

Organizatorul își rezervă dreptul de a lua orice măsură necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a evenimentului, în conformitate cu principiile de siguranță, corectitudine și spirit sportiv.




Înscrie-te acum!